Ialomitastea
Nr. 988, Anul , din 17-August-2018



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
duo manager
lunca_2012
Prima paginaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Testamentul lui Șerban Codrin

Ienăchiță Văcărescu a lăsat urmașilor săi un testament memorabil, de o mare valoare morală și patriotică, aceea de a conserva și păstra „creșterea” limbii române literare. Poezia este un adevărat crez al vieții scriitorului, un deziderat emblematic în care literatura devine astfel o oglindă fidelă a trecutului și viitorului. Urmașilor mei Văcărești / Las vouă moștenire /Creșterea limbii românești / Și-a patriei cinstire”.
De ceva timp, poate mai bine de trei-patru luni, mă tot zbat să descifrez ce este „Testamentul din strada Nisipuri”, carte de referință a lui Șerban Codrin, căutând „Mai - Prejos - de - Paradis” să aflu ce moștenire sarcastică prin parabole și alegorii ne lasă scriitorul, „unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani care se identifică la un moment dat cu liderul neobosit al experimentelor și portdrapelul avangardei pe cont propriu” (Aureliu Goci ). Să parcurgi 537 de pagini de versuri care sunt „gloanțe morale azvârlite fără răgaz în teste monstruoase” (Nicolae Țone ) automat îți dai seama că te afli în posesia celui mai important pamfletar care nu iartă nimic. Nisipul adunat din stradă e transformat în evenimente și curge prin clepsidra făurită de autor în albia acestui scenariu idilic. De cele mai multe ori în culori cenușii, prinse în complexitatea infinitului și vârtejului crudităților comuniste, între pudoarea neterminatului și asprimea tensiunilor. Ceva greu de prins într-o formulă, pe care, totuși, contemporanii noștri, mânați de viciul experimentării, o urmăresc cu o aviditate, cu neastâmpărare care anunță că trăim viața.
„Omului câine stătea în puterea omului hingher, pentru /A se ajunge, prin degenerare, la absurditatea ca puterea / Omului om să depindă de puterea omului cizmar”
Relațiile zilnice, ocupațiile preferate, inclinațiile constante, intoxicările, plictiseala, dezgustul, splinul, toate își au originea în constanta insuportabilă a tuturor categoriilor sociale și profesionale. Viața turnată în excitații echivalente se transformă în antiviață. În fiecare pagină trebuie să fii atent la persoana plasată în „Testament”, la locurile prin care se învârte, la tot ceea ce repetă și trăiește invariabil. Judecata istorică ajunge să se înfrunte cu judecata axiologică într-un joc căruia, uneori, i se acordă circumstanțe atenuante. Nu e greu să făurești închipuiri de fum. Tai și lipești. Scuturi și amesteci. Deformezi și reformezi. Șerban Codrin e altfel, e autentic, are în peniță realitatea cotidiană suverană. Intruziune, luptă corp la corp, supraoriginalitatea uzează originalitatea.
Astăzi, Codrin pare prea cuminte în raport cu excentricitățile„ noului val” și ale celorlalte bizarerii ce ni se oferă cu titlul de literatură. De aici și larma creatorilor, care nu de puține ori se plâng că nu sunt înțeleși că li se alterează opera. Până nu e prea târziu, pentru a nu rămâne niște anonimi, citiți „Testamentul din strada Nisipuri” și faceți-vă și voi unul. E o capodoperă turnată cu esențe din toate licorile. Amestec savant de social cu natural, de pasiune cu luciditate, de trăire cu fantezie, de meditație cu fapte. Ce mai vreți? O picătură de viață.
( Gheorghe Marinel )




Sondaj
?




hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.