Ialomitastea
Nr. 1028, Anul , din 19-Iulie-2019



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
duo manager
lunca_2012
ALTEX
PoliticaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Tăcerea-i ca mierea
Proverb românesc. Majoritatea acestui popor respectă proverbul şi nu se abate sub nici un chip de la foloasele lui. Acum o vreme li s-au tăiat bugetarilor din salarii iar ei au tăcut. Li s-a pus pensionarilor bir pe pensii şi ei au tăcut. Va scădea cuantumul ajutorului social, lumea tace. S-au închis spitale şi şcoli, din nou majoritatea românilor a preferat tăcerea. Ne-a împrumutat şi ne mai împrumută conducătorii noştri iar pentru generaţii de-acum încolo datoriile vor fi suverane şi patriotice, şi noi tăcem. Ţara este condusă de străini şi nu zicem nici pâs. Se pregăteşte privatizarea sănătăţii şi nici nu şoptim. Vine co-plata şi nici nu crâcnim. Dar, cel mai periculos act al stăpânilor noştri este comasarea alegerilor. Nu-s nici de ordinul miilor de români cei care spun NU( jurnaliştii care spun ce e bine pentru România nu se trec la numărătoare).
Tăcerea-i ca mierea. Mă gândesc că poporului român îi place dictatura şi comunismul. Altfel, ar vorbi. Dar ce pierde românul care tace? Academicianul rămâne academician şi în dictatură, rectorul tot rector, decanul tot decan. Omul de ştiinţă rămâne om de ştiinţă, actorul actor, scriitorul scriitor, artistul, în general, tot artist. Micii întreprinzători vor fi directori la firmuliţele lor, cârciumarii vor rămâne cârciumari, ospătarii ospătari şi tot aşa.
Profesorii vor preda după alte manuale, dar vor fi tot profesori. Ţăranii au cam plecat prin lumi mai drepte, muncitorii calificaţi s-au dus prin ţări străine, ţăranii rămaşi vor primi un pogon-două de pământ, să-l muncească şi să tacă, muncitorii vor munci pe lefuri mici dar sigure şi, la rândul lor, vor tăcea.
Când văd că tot poporul tace (cu excepţiile de rigoare) mă gândesc că eu sunt defazat. Oamenii sunt mulţumiţi cu traiul lor, cu realizările lor, iar eu îi tot trag cu ideea „ NU ESTE BINE!”. Drumurile sunt pline de maşini, benzinăriile particulare nu dau faliment, vilele se tot înmulţesc în ţara mea, lumea este fericită. Cred că cei 85% dintre români care spun că ţara se îndreaptă spre o direcţie greşită se gândesc că direcţia bună este dictatura comunistă. Altfel nu-mi explic procentul mare de români cu aceeaşi părere, la un popor în care la doi oameni sunt trei păreri despre acelaşi lucru, despre aceeaşi faptă sau despre acelaşi om, cu excepţia tătucului care este bun pentru toţi.

Sigur este că cei foarte mulţumiţi de viaţa lor nu vor ieşi la vot, lor le convine şi nici nu contează pentru ei sistemul, iar cei care trăiesc bine acum şi sunt fericiţi se nevoiesc să iasă la vot pentru a îşi asigura pentru ani buni continuitatea. Vor mai ieşi la vot cei cu lipici la punga de mălai şi peşte congelat şi naivii ca mine care mai speră încă să trăiască în DEMOCRAŢIE. Dacă academicianul, rectorul, profesorul, decanul, artistul, medicul etc. tac, ei bine, ne întoarcem la ce era înainte de 89, iar cei care au murit cu gândul la democraţie se vor întoarce în mormânt. Lumea va uita de ei, cetăţenii noii republici vor dori să trăiască într-o ţară unde unul hotărăşte şi toţi se supun în tăcere. Se va vota altă Constituţie, se va schimba şi imnul, şi steagul, se va produce reorganizarea teritorială, toate legile vor fi votate în spiritul şi litera dictaturii, va fi minunat! Cei care vor asigura atunci tăcerea vor fi mai mulţi şi mai devotaţi cauzei decât înaintaşii lor. Tehnica avansează mereu!
( Emil DRUNCEA )




Sondaj
?




ALTEX
hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.